Refuzat la juniorii „Ştiinţei”, a înscris trei goluri într-un meci în Spania şi l-a impresionat pe secundul lui Cruyff, care l-a transferat la PSV
Dacă Universitatea Craiova va avea într-o zi un muzeu, s-ar putea oferi o recompensă pentru ultima pereche de ghete purtată de Ovidiu Stângă. A fost o ieşire din scenă atipică. În loc să le agaţe în cui, le-a aruncat în tribună, la finalul unei partide cu Politehnica Iaşi din 2006. Povestea mijlocaşului a fost presărată cu momente de virtuozitate şi ghinioane teribile. L-am îndemnat să ne conducă pe firul amintirilor carierei de fotbalist. Craiova înseamnă magie şi blestem. Dacă Balaci a fost scos din joc la 28 de ani, Stângă nu şi-a mai regăsit ritmul după o accidentare suferită la 26 de ani.
- Când te-ai împrietenit cu mingea?
- Am luat microbul încă de la 5 ani. Jucam cu fratele meu între gard şi pomi, la ţară, în Tâmbureşti, județul Dolj. Mama era inginer agronom viticol, iar tata, care era din zonă, era contabil. La 7 ani am venit în Craiova la şcoală. Am încercat să mă duc la Universitatea, dar am fost refuzat de un antrenor. Mi-a spus că are grupa făcută. Ţin minte că am plâns şi am plecat acasă.
- Cum îl cheamă?
- Este un colaborator de-al meu acum şi nu vreau să-i dau numele. E în cadrul clubului (zâmbeşte larg). Mă rog, erau alte viziuni atunci, nu e de condamnat. Într-un fel e bine că m-a ambiţionat, iau partea pozitivă a lucrurilor. Făceam şcoala la Craiova şi în weekend mergeam la ţară. La 9 ani am fost legitimat la Tâmbureşti şi am jucat pentru juniorii care evoluau în Divizia D. Am stat doi ani acolo şi am fost remarcat de profesorul Badele, care m-a luat la Clubul Sportiv Şcolar Craiova. Eu jucam alături de colegi cu doi ani mai mari.
Convingător în 20 de minute
- Acela a fost primul pas spre fotbalul mare.
- La sfârşitul clasei a VIII-a a fost o selecţie pentru lotul naţional. După douăzeci de minute m-au scos din teren şi, timp de trei zile, cât a durat selecţia, nu m-au mai lăsat să joc. Ulterior am înţeles de ce, când mi-au spus că trebuie să vin la Bucureşti. Văzuseră în 20 de minute ce aveau de văzut. În clasa a IX-a s-a deschis Centrul Olimpic Craiova, unde s-au strâns cei mai buni jucători din generaţia mea. S-au format trei grupe valorice, iar eu am făcut parte din prima. Am stat la Centru de la 14 ani până la 17 ani.
„Am fost un jucător capricios. Nu acceptam jumătăţile de măsură în echipa mea, nu mai dădeam totul. Dacă echipa era mobilizată, mă motivam şi eu”
- Când ai ajuns la Universitatea?
- A venit Revoluţia şi s-a desfiinţat Centrul Olimpic, fiecare a plecat pe unde a apucat. Cum de mine se vorbea pozitiv, fiind convocat la loturile naţionale, am fost chemat de Sorin Cârţu la echipa mare a Universităţii.
- Cum a fost începutul la „Ştiinţa”?
- La Craiova am prins echipa care a luat eventul în 1991, tocmai plecase Gică Popescu în Olanda. Trecerea de la juniori la echipa mare a fost cel mai uşor pas pe care l-am făcut în fotbal.
- De ce ?
- Se juca altceva, echipa mă ajuta foarte mult. Nu mă aşteptam să fie nivelul chiar atât de jos, fiindcă mă descurcam foarte bine. După vreun un an şi jumătate, când am prins cheag şi se bazau pe mine, a început să-mi fie greu. Toată lumea se uita la mine şi aştepta foarte multe. Pentru că eram un copil, o speranţă a Craiovei, publicul mă încuraja.
- Ai avut jucători de la care ai învăţat?
- De la Pavel Badea am învăţat multe, de la antrenorul Sorin Cârţu, de la Emil Săndoi, de la Mănăilă, care a fost un profesionist desăvârşit. După patru ani în tricoul Craiovei a urmat transferul în Spania, la Salamanca.
„Piţurcă a adus mentalitatea de învingător şi jocul de posesie”
- Să mai stăm un pic la Craiova. Care au fost momentele importante din primul tău contract cu Universitatea?
- A fost OK din punctul de vedere al sănătăţii şi o să înţelegi de ce spun asta. Am prins în sezonul eventului două partide în campionat şi două în Cupă. Atunci era mult mai greu să intri în lot, erau 16 pe bancă, cu două rezerve. În acel an am câştigat titlul şi cu formaţia de tineret şi cu juniorii I. Craiova a câştigat tot. Am mai luat o Cupă cu Craiova în 1993 şi am pierdut o finală un an mai târziu.
Stângă, primul de pe rândul de jos. Foto: constantinpreda.wordpress.com
- Explicaţia pentru finala pierdută în faţa Bistriţei a fost că antrenorul Marian Bondrea a programat şedinţe de pregătire extenuante înaintea partidei.
- Nu ştiu dacă a fost Marian Bondrea făptaşul, dar pot să spun că Bistriţa a fost foarte bine pregătită. Şi la acea vreme, Bistriţa era bine pregătită din toate punctele de vedere. Am pierdut şi un titlu, în 1995, cu Victor Piţurcă pe bancă, în condiţiile în care am început foarte prost campionatul cu Aurică Ţicleanu. Eu cu Papură veneam după Campionatul Mondial din 1994 şi nu am prins pregătirea de vară. Au fost şi câţiva jucători accidentaţi. Nu e Aurică Ţicleanu principalul vinovat. Dânsul venise cu idei noi, ne cerea să jucăm cu patru în linie în apărare. Era o noutate pentru tot lotul, aşa se juca la nivel mare atunci.
- Care a fost atuul lui Piţurcă?
- A întărit echipa şi a adus mentalitatea de învingător. Îi plăcea jocul de posesie, care se preta foarte bine pe calităţile noastre. Cred că am fost cea mai bună echipă din România pe ceea ce însemna fotbal.
„Nu aveam nici bani de benzină”
- Ai plecat dezamăgit din România.
- Am plecat cu un gust amar, dar nu pentru că am pierdut campionatul în duelul cu Steaua. Am plecat cu un gust amar, fiindcă au fost schimbări la nivelul conducerii clubului şi m-a deranjat modul cum s-a pus problema în legătură cu cariera şi contractul meu.
- Ce anume te-a supărat?
- Nu mi-au oferit nimic la contract. Am plecat în Spania pe o sumă foarte bună şi în condiţiile când aveau drept de joc doar trei străini într-o echipă. Am terminat contractul cu Craiova şi Salamanca a plătit o grilă de formare. Universitatea a primit în jur de 500.000 de dolari, banii au intrat după un an şi jumătate, până a calculat UEFA suma. În cele din urmă, grila a fost achitată de PSV Eindhoven, în urma unei înţelegeri cu Salamanca.
- Conducerea Craiovei s-a supărat că nu ţi-ai prelungit contractul?
- Nu ştiu, ei m-au avut în mână. Când îmi doresc ceva, fac orice să-l am. Eu, timp de patru ani şi jumătate, nu am reuşit decât să-mi cumpăr un apartament cu trei camere în Craiova. Cred că dovedisem că meritam mai mult. Dacă nu erau bonusurile de la lotul naţional, vă spun sincer că nu aveam nici bani să-mi bag benzină. A fost o perioadă foarte grea din punct de vedere financiar. Nu am fost nici mercenar, să jecmănesc clubul, dar nici nu mi se părea normal să fac muncă patriotică pe termen lung.
Remarcat de secundul lui Cruyff
- Cum ai ajuns la Salamanca?
- M-a dus Giovanni Becali după ce am fost remarcat de antrenorul Lillo, un tehnician tânăr, care avea cunoştinţe fantastice despre fotbal. A lucrat în Mexic şi cu Guardiola, în ultimele luni din cariera de jucător a viitorului antrenor al Barcelonei. E unul dintre colaboratorii lui Guardiola, era foarte bun din toate punctele de vedere, tehnic, tactic, informaţie, strategie. Eu am rămas surprins să văd că un om de 31 de ani conduce tot clubul. Mi-a zis la început „Ovidiu, tu nu ai cum să joci titular. Dacă mă asculţi, intri în etapa a zecea şi până la sfârşitul campionatului dai 15 goluri”.
Foto: resultados-futbol.com
- A avut dreptate?
- M-am gândit ori e nebun, ori e nebun. Nu am dat 15 goluri, doar 11, şi vreo 17-18 pase decisive. Am avut o evoluţie foarte bună. Din păcate, echipa a retrogradat şi Lillo a plecat. Am mai stat şase luni în liga secundă şi m-a cumpărat PSV.
- Cine te-a remarcat?
- M-au văzut într-un meci cu Barcelona, pe Camp Nou, unde am luat bătaie cu 4-1. Eu am dat gol, am făcut un meci foarte bun. Secundul lui Cruyff, Tonnie Bruins Slot, a devenit directorul departamentului de scouting de la PSV. Olandezii căutau o extremă dreaptă, m-a recomandat şi am fost urmărit 3-4 meciuri. Între timp, am participat cu România la Euro 1996, unde am avut un meci foarte bun cu Spania. Au vrut să mă cumpere chiar din vară, dar preşedintele clubului Salamanca nu a vrut să-mi dea drumul. Am plecat doar în decembrie 1996. Primele şase luni în Olanda au fost foarte grele.
„Am venit din România, unde nu aveam nimic, la Eindhoven unde aveam o maşină în leasing şi scoteam bani de la bancomat”
- Care era diferenţa? Doar calitatea jucătorilor?
- La Salamanca era un singur internaţional, Stângă, iar la Eindhoven erau titulari în naţionala Olandei, Cocu, Jonk, Zenden, Numan, Stam, mai era Nilis, titular în Naţionala Belgiei sau Vampeta, care a devenit campion mondial cu Brazilia.
- Te-ai pregătit suplimentar?
- Nu, în primul rând m-am odihnit, pentru că fiecare antrenament era foarte greu. Dacă nu m-aş fi odihnit şi alimentat corespunzător, exista riscul să mă accidentez. Aveam meniul pregătit de nutriţionist, dar mi-a fost frică să iau medicamentaţia oferită de club. Luam vitaminele pe care le primea grupul, dar aveam şi medicamente recomandate în urma analizelor probelor de sânge. Nu am vrut să iau astfel de medicamente, nu eram educat în acest mod. Eu eram un copil.
Foto: psv.nl.
- Când ai devenit titular?
- În primele şase luni nu am jucat, dar în următorul sezon am jucat foarte bine, vreo 26 de meciuri, şi am ajuns pe primul loc într-un top alcătuit de suporteri. A venit Campionatul Mondial din Franţa, unde m-am accidentat şi am ieşit un an din circuit.
Două accidentări i-au blocat ascensiunea la PSV
- Cum te-ai accidentat?
- La meciul cu Anglia. S-au legat foarte multe. Veneam după finala Cupei Olandei, 0-4 cu Ajax, deja
jumătate de echipă era pe picior de plecare de la PSV şi antrenorul Dick Advocaat semnase cu Glasgow Rangers. Eu făceam parte din nucleul în jurul căruia PSV urma să-şi construiască echipa.
- Erai obosit?
- Am făcut o pregătire foarte dură cu Naţionala, eram foarte obosit. Trebuia să fie o comunicare mai bună între preparatorul fizic şi jucători. Nu s-a ţinut cont de ce le-am transmis atunci. Cu tot respectul, nu s-a lucrat foarte bine. Mi-a fugit genunchiul stâng din cauza oboselii, am avut cartilagiul şi ligamentele rupte. Am intrat pe teren şi după şase minute m-am accidentat. Am fost scos la pauză la încălzire, m-am tot încălzit şi m-a băgat vreo 12 minute pe final. Eu nu condamn pe nimeni, fiindcă antrenorul are o strategie să câştige meciul. Eram foarte obosit, aceasta a fost problema mea.
- A fost prima accidentare gravă.
- M-a costat enorm. Am pierdut din ritm, am pierdut un an la profesionişti. Nu am mai revenit niciodată la forma pe care am avut-o. PSV îmi pregătise un alt contract şi, când au văzut ce accidentare am suferit, şi-au schimbat opţiunea. Mai aveam trei ani de contract, dar ei doreau să-mi ofere un alt contract pe cinci ani. Au renunţat când mi-au văzut genunchiul. Am stat un an pe margine, cu Bobby Robson antrenor. A venit Gerets. Am fost rezervă în pregătiri, iar când a început sezonul am fost titular şi în campionat, şi în Liga Campionilor. Totul a mers bine până în etapa a 24-a, când am învins acasă pe Ajax cu 4-0. Am simţit o durere în spate.
- Ţi-ai pierdut din nou locul în echipă.
- A doua zi, am fost la control şi am aflat că am o ruptură de doi centimetri şi jumătate la piciorul stâng. Am stat pe tuşă o lună şi jumătate, perioadă în care a intrat în locul meu danezul Rommedhal. Apoi, am stat fie pe bancă, fie în tribună un an şi două luni. Aşa s-a încheiat contractul meu cu PSV. Am prieteni şi acum acolo, familia e stabilită în Olanda. Sunt bine ancorat în ceea ce înseamnă fotbal la PSV. Cei doi băieţi ai mei sunt la şcoală în Eindhoven, soţia lucrează acolo.
- Suporterii te mai recunosc?
- Da, încă sunt recunoscut. Din păcate, PSV are o perioadă mai grea, nu a mai câştigat trofee în ultima vreme.
VIDEO: Goluri marcate de Ovidiu Stângă la PSV
„Craiova mi-a dat încă o palmă”
- Din Olanda ai ajuns la Dinamo, una dintre rivalele Craiovei.
- Iniţial m-am înţeles cu Steaua, dar mă tot amăgea că mâine semnăm, mâine semnăm. Giovanni a venit cu o ofertă de la Anvers, însă nu s-a realizat transferul şi pe fir a intrat Dinamo. Am câştigat titlu, am pierdut o finală de Cupă, dar consider că a fost cel mai slab sezon al meu.
- De ce?
- Nu am dat nici un gol, am reuşit doar vreo două sau trei pase de gol. Nu mi-a plăcut, nu m-am adaptat la ceea ce înseamnă Bucureşti. Am ajuns în etapa a şasea, când Dinamo era pe locul cinci, şi am luat titlul. Nu m-am simţit bine şi, când nu te simţi bine, nu reuşeşti să dai totul.
- Ai revenit la Craiova în 2002, după ce clubul a fost preluat de Dinel Staicu.
- Am stat un an, până a venit Rednic şi am plecat. Am semnat cu Helmond Sport în Olanda.
- Rednic te-a dat afară?
- Nu, dar mi-a dat de înţeles că nu mai e nevoie de mine. Am mai primit o palmă de la Craiova. Ca să plec, a trebuit să returnez toţi banii pe care-i primisem, deci am jucat un an gratis.
- Ai dat înapoi banii de-un apartament?
- M-au lăsat să plec liber după ce le-am dus banii, în condiţiile în care vroiau să mă dea afară. Nu mai ştiu câţi bani erau, cam tot de-un apartament la vremea respectivă.
A aruncat ghetele în tribună şi s-a lăsat de fotbal
- Ai plecat în Olanda.
- Am prins un contract pe doi ani cu Helmond Sport, foarte bun din toate punctele de vedere. Am jucat un an foarte bine, am prins play-off-ul şi am fost pentru 8 minute în prima divizie. Preşedintele se ruga să nu promovăm, că nu poate asigura bugetul. E un orăşel de 90.000 de locuitori, la 25 de kilometri de Eindhoven, făceam naveta. Managerul era un fost coleg de-al meu de la PSV.
- Nu ţi-ai terminat contractul cu Helmond.
- Da, i-am spus managerului că plec în România, unde primisem o ofertă de la Mititelu. „Ovidiu, suntem doar noi doi, vreau să o iau de la zero. Hai să mă ajuţi ca antrenor-jucător.”. Am venit în vacanţa de vară la Craiova, ne-am aşezat la masă şi mi-a spus ce vrea să facă şi am acceptat verbal propunerea. Managerul mi-a dat drumul cu zâmbetul pe buze, în condiţiile în care mai aveam un an de contract, cu un salariu mai bun decât cel oferit de Craiova. M-a întrebat doar dacă îmi va fi bine unde merg. În 2005, când am ajuns la Craiova nu eram decât eu, Dănănae şi Andrei Ionescu, pe care l-am chemat de la PSV. Am luat grupul de jucători de la Caracal, pe australianul Mitchell. Am început cu şapte victorii consecutive.
- Cum se împacă pe teren postura de antrenor cu cea de jucător?
- A fost greu, dar eram motivat şi entuziast, aveam libertatea să mă ocup de fotbal. Dacă mi s-ar fi dat ordine să-l bag pe ăla sau pe altul, în secunda următoare aş fi plecat. Craiova avea atunci mai mare nevoie de mine decât aveam eu nevoie de Craiova. Am reuşit să promovăm cu trei etape înainte de final.
Stângă, al treilea de pe rândul din mijloc, antrenor-jucător la Craiova. Foto: fcuniversitatea.net.
- Ai marcat în ultimul meci din liga secundă, la Târgu Jiu, împotriva Sibiului, alături de Gane.
- Da, şi Gane m-a ajutat foarte mult pe finalul returului, când a dat cinci goluri.
- Ne apropiem de sfârşitul carierei tale de fotbalist.
- Am jucat un meci acasă cu Poli Iaşi. Eram pe bancă, Iaşiul conducea cu 2-0. I-am cerut secundului Mogoşanu ghetele, am intrat neîncălzit. Am reuşit să egalăm, apoi Florin Costea a debutat cu gol din pasa mea. La 3-2, Andrei Ionescu a piedut o minge la mijlocul terenului, iar oaspeţii au scos o lovitură liberă pe contraatac din care au făcut 3-3. După meci am avut o altercaţie cu Andrei Ionescu, când toată presa a mârâit că i-aş fi dat un cap în gură. Nu l-am lovit, Andrei a fost ca un copil pentru mine, nu puteam să-l lovesc. M-am enervat, am aruncat ghetele în tribună, am plecat acasă şi m-am lăsat de fotbal.
- Nu ai regretat că ai luat o decizie la nervi?
- Atunci am renunţat şi la cariera de antrenor. Nu mai aveam motivaţie să joc la o altă echipă.
- Mititelu a încercat să te întoarcă din drum?
- Tot timpul Adrian a încercat să mă întoarcă. După ce m-am liniştit, am venit să-l ajut ca manager al clubului.
„Nu am luat tot de la fotbal”
- Cum era mijlocaşul Stângă?
- Dacă mi se oferea libertate şi jucam cu plăcere, puteai să scoţi multe de la mine. Antrenorul a avut un rol foarte important în cariera mea. Dacă ştia să colaboreze cu mine, eu puteam să fac lucruri fantastice. Până la accidentare am fost un mijlocaş tehnic. Aveam ştiinţa jocului, dribling şi şut. După accidentare, mă remarcam prin pase şi ştiinţa jocului.
- Nu ai marcat nici un gol la Naţională în 24 de meciuri.
- Am jucat doar de trei sau patru ori titular. Când mi s-a dat şansa, la un meci câştigat cu 3-0 cu Grecia, am jucat cel mai bine. Cu Spania, la Euro, am fost titular şi nu am jucat rău. Am avut meciuri mai bune cu Cornel Dinu, când am participat la un turneu în America de Sud şi am fost remarcatul lotului în viziunea antrenorului.
„Pe mine m-a caracterizat foarte bine Gerets: «Ovidiu, o să te laşi de fotbal şi o să regreţi că nu ai luat tot ce ţi-a oferit fotbalul. Ai nişte calităţi fantastice, dar eşti şi foarte încăpăţânat».
- Bucuriile şi regretele fotbalistului Stângă?
- Sunt foarte bucuros că am jucat în toate competiţiile. Regretul? Că nu am luat tot de la fotbal. De la 26 de ani, după ce m-am accidentat, nu am putut să mai revin. În fotbal, cei mai frumoşi ani încep de la 28 de ani încolo. De la 26 de ani jucam mereu cu dureri. Creierul începuse să-mi controleze corpul şi-mi punea frână. Nu am mai avut forţa necesară. Până la 20 de metri te duci, dar de acolo până la poartă e o distanţă mare pentru un fotbalist care nu e apt 100%. Dacă fac o evaluare, din cele 50 de goluri, cred că am dat vreo 42 până la accidentare. După aceea am dat mai multe asisturi. Urcând către poarta adversă vin contactele, iar eu mă feream de ele fără să vreau. Creierul îmi zicea „Fugi de aici, că există riscul să te accidentezi”.
OVIDIU STÂNGĂ DESPRE
Golul înscris lui Dinamo din corner (1993) – „Sincer, am vrut să centrez pe prima bară şi mingea a luat o traiectorie ciudată şi s-a dus în colţul lung”
VIDEO: Golul marcat de Stângă direct din corner (după min. 1:20)
Cel mai bun fotbalist român – „Lillo, antrenorul de la Salamanca, mi-a spus că Balaci a fost cel mai fotbalist român, nu Dobrin, nici Hagi. Nu ştiu de unde ştia, avea doar 31 de ani. Mi-a spus că Balaci a fost un jucător complet, cu capacitate de efort, pase, dribling, asisturi. Mi-a spus că România nu a mai avut un asemenea jucător”
Cel mai frumos gol – „Am avut golul etapei în Spania, într-un meci cu Santander. Am marcat trei goluri şi ultimul a fost reuşita rundei. Am scăpat pe dreapta, am driblat un jucător şi am tras din colţul careului de 16 metri direct la vinclu, la colţul scurt”
Fotbalul olandez şi cel românesc – „În România, dacă la un club s-a făcut o greşeală, şi oficialul a plecat, anul următor se va repeta cu siguranţă aceeaşi greşeală. În Olanda, oamenii cu experienţă sunt păstraţi şi valorizaţi. Sunt oameni care intră la 20 de ani în club şi ies la pensie de acolo”
4,5 milioane de dolari a plătit PSV în 1996 pentru a-l cumpăra pe Stângă de la Salamanca
34 de goluri în 146 de meciuri a marcat Stângă în prima ligă din România
3 turnee finale are în palmares Stângă: Campionatul Mondial din 1994, Campionatul European din 1996 şi Campionatul Mondial din 1998
Ovidiu Stângă
Data naşterii: 5.12.1972
Locul naşterii: Craiova
Înălţime: 1,72 m
Post: Mijlocaş central
A jucat la echipele: Universitatea Craiova (1990-1995, 2002-2004, 2005-2006), Jiul IELIF (1991) Salamanca (1995-1996), PSV Eindhoven (1996-2001), Dinamo (2001-2002), Helmond Sport (2004-2005)
Debut în prima ligă: 28.11.1990 – Univ. Craiova – Corvinul 8-1
Selecţii în echipa naţională: 24/0 goluri
A antrenat Universitatea Craiova, Lotul U18, UTA. Acum pregăteşte liderul Seriei a doua a ligii secunde, CSU Craiova
Stângă, alături de Geolgău, Beldeanu, Preda și regretatul Costică Ștefănescu. Foto: constantinpreda.wordpress.com
Trebuie sa fii logat pentru a comenta
