Finanţatorul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat aseară că îl felicită pe adversarul său Mircea Sandu pentru faptul că a avut "minima demnitate" să organizeze alegeri libere pentru succesorul său la conducerea FRF.
Finanţatorul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat aseară că îl felicită pe adversarul său Mircea Sandu pentru faptul că a avut "minima demnitate" să organizeze alegeri libere pentru succesorul său la conducerea FRF.
"Îl felicit pe Mircea Sandu că a avut această minimă demnitate să organizeze alegeri libere. Eu venisem cu inima strânsă, mi-era teamă că maşinăria de vot va funcţiona ca şi până acum, dar a fost o surpriză plăcută. Pot să spun că şi eu am influenţat 15-20 de voturi. Am făcut tot posibilul ca să mă asigur că totul va fi bine şi Răzvan Burleanu va fi preşedinte. Eu sper să fie un preşedinte foarte bun, pentru că el cunoaşte multe lucruri din interior. Am încredere în el e un om de onoare, un tânăr entuziast. Sută la sută fotbalul românesc a intrat de azi într-o nouă eră. Dar problemele nu se vor rezolva mâine-poimâine, vor trece poate doi-trei ani până se va cunoaşte munca lui Răzvan Burleanu", a spus Mititelu.
El consideră că a obţinut la rândul său o victorie la Adunarea Generală de miercuri, împiedicând afilierea "clonei" CS Unversitatea, clubul susţinut de primăria Craiovei.
"Eu personal am obţinut azi (n.r. - ieri) o victorie în faţa lui Mircea Sandu, pentru că el nu a reuşit să obţină votul pentru ca acea clonă nenorocită (n.r. - CS Universitatea Craiova) să fie afiliată", a precizat Mititelu.
Adrian Mititelu a susţinut la AG că nu există nicio decizie a Comitetului Executiv de afiliere provizorie a CS Universitatea Craiova la federaţie şi a obţinut amânarea afilierii definitive a acestei grupări până când Comisia Juridică a FRF îşi va spune punctul de vedere.
Preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.
Articol scris de Marius ŢONE (Mediafax)