Emil Săndoi (49 de ani), cel care în urmă cu zece zile era entuziasmat de posibilitatea de a lucra din nou la FC Universitatea Craiova, a părăsit corabia înainte ca aceasta să fie lansată la apă. Numit director tehnic la FC Universitatea după sosirea lui
-
Pe 24 ianuarie, Emil Săndoi fusese noul numit director la FC Universitatea şi trebuia să colaboreze cu tehnicianul Nicolo Napoli
-
Fostul tehnician al naţionalei de tineret nu crede în proiectul lui Marin Condescu
Emil Săndoi (49 de ani), cel care în urmă cu zece zile era entuziasmat de posibilitatea de a lucra din nou la FC Universitatea Craiova, a părăsit corabia înainte ca aceasta să fie lansată la apă. Numit director tehnic la FC Universitatea după sosirea lui Marin Condescu, Săndoi a renunţat la luptă pentru că “românii se umflă repede şi se dezumflă la fel de repede”.
Mai pe scurt, fostul tehnician al naţionalei de tineret a României nu mai crede în proiectul lui Marin Condescu şi a ales să plece. “Nu se poate spune că am plecat dintr-un loc de unde nici nu am fost vreodată. Am vorbit cu Marin Condescu în urmă cu ceva timp, mi-a prezentat proiectul şi mi-a spus că mă doreşte în echipa de conducere. Eu am renunţat pentru că românii se umflă repede şi se dezumflă la fel de repede. Nu s-a discutat cu mine despre nicio funcţie, nu am semnat cu nimeni pentru că nu aveam cu cine să o fac, iar ceea ce doreşte domnul Condescu, care-mi este un prieten foarte bun, nu cred că se poate realiza aşa repede”, a spus Săndoi.
“Nu ştiu cum se poate face unirea celor două echipe!”
Chestionat despre posibilitatea ca cele două Craiove să formeze o singură echipă, Săndoi e circumspect. “Nu cred că se poate realiza unirea celor două Craiove. Şi nu ştiu cum s-ar putea face acest lucru. Craiova nu poate ţine două echipe în Liga I în condiţiile socio-econimice de acum”, a declarat Săndoi.
CE A DECLARAT SĂNDOI ÎN PROSPORT PE 25 IANUARIE
“Formarea unei singure echipe în Craiova ar fi o variantă bună. S-ar crea o formaţie puternică şi ar putea emite pretenţii chiar şi în Liga I”
“La FC Universitatea Craiova nu putem vorbi decât despre promovare. Orice alt obiectiv nu există”
“O să ne întărim în această iarnă. În toamnă, echipa s-a bazat doar pe 12-13 jucători, iar în retur acest lucru nu mai trebuie să se întâmple”
Articol scris de Daniel REMEŞ