Liga 2: Varianta pentru meciurile de acasa ale elevilor lui Napoli: "Oamenii de acolo ne-au primit in conditii onorabile"

Tribunalul Dolj a respins, ieri, recursul intentat de celor de la FC  Universitatea Craiova, cu privire la evacuarea din complexul ”Ion Oblemenco”, astfel că jucătorii lui Nicolo Napoli nu pot reveni pe arena 

Craiova la Severin, U Craiova - FC Drobeta 7-0, meci amical, 01.12.2009Tribunalul Dolj a respins, ieri, recursul intentat de celor de la FC  Universitatea Craiova, cu privire la evacuarea din complexul ”Ion Oblemenco”, astfel că jucătorii lui Nicolo Napoli nu pot reveni pe arena din Bănie.

Marcel Iancu, președintele executiv al oltenilor, spune că FC Universitatea Craiova și-ar putea disputa meciurile de pe teren propriu. din mini returul Seriei de Vest a ligii secunde pe Stadionul ”Municipal” din Drobeta Turnu – Severin, acolo unde craiovenii au mai jucat și în prima parte a sezonului.

”Nu vrem să plecăm în pribegie. Nu vom juca la Cisnădie, poate ”fortuit” la Severin dacă nu va exista o altă posibilitate să ne desfășurăm activitatea, penru că oamenii de acolo ne-au primit în condiții onorabile și  având în vedere faptul că Severinul este a doua noastră casă, vom evolua acolo, dar rețineți un aspect, ni s-a îngrădit dreptul de a ni se oferi condiții egale de pregătire”, a declarat Marcel Iancu la Sport Total FM.

Lasă un comentariu

Trebuie sa fii logat pentru a comenta

;